Regele Carol I al Romaniei

11 02 2010

Testamentul meu, scris si iscãlit de propria mea mânã, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucuresti.

Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin „Monitor” dupã moartea mea, cu rugãmintea ca ultima mea vointã si dorintã sã fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mânã, fiind încã voinic si sãnãtos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca sã mã hotãrãsc a lua cele din urmã dispozitii. Alcãtuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bãtut neîncetat si care a avut deplinã încredere în mine. Viata mea este asa de strâns legatã de aceastã de Dumnezeu binecuvântatã tarã , cã doresc sã-i las si dupã moartea mea, dovezi vãdite de adâncã simpatie si de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi si noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns sã ocupe acum o pozitie vrednicã între statele europene, m-am silit ca simtãmântul religios sã fie ridicat ºi dezvoltat în toate straturile societãþii ºi ca fiecare sã îndeplineascã datoria sa, având ca tintã numai interesele statului. Cu toate greutãþile pe care le-am întâlnit, cu toate bãnuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mã la atacurile cele mai violente, am pãtit fãrã fricã si fãrã sovãire înainte, pe calea dreaptã, având nemãrginitã încredere în Dumnezeu si în bunul simt al credinciosului meu popor. Înconjurat si sprijinit de fruntasii tãrii, pentru care am avut întotdeauna o adâncã recunostintã si o vie afectiune, am reusit sã ridic, la gurile Dunãrii si pe Marea Neagrã, un stat înzestrat cu o bunã armatã si cu toate mijloacele, spre a putea mentine frumoasa sa poziþie si realiza odatã înaltele sale aspiratiuni. Succesorul meu la tron primeste, ia dar o mostenire, de care el va fi mândru si pe care o va cârmui, am toatã speranta, în spiritul meu, cãlãuzit fiind prin deviza: „Totul pentru tarã, nimic pentru mine”.. Multumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine si care m-au servit cu credintã. Iert acelora care au scris si au vorbit în contra mea, cãutând a mã calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intentiuni. Trimitând tuturor o ultimã salutare, plinã de dragoste, rog ca si generaþiile viitoare sã-si aminteascã din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului sãu popor, în mijlocul cãruia el s-a gãsit asa de fericit. Pronia cereascã a voit ca sã sfârsesc bogata mea viaþã. Am trãit si mor cu deviza care strãluceste în armele României: „Nihil sine Deo!” Doresc sã fiu îmbrãcat în uniformã de general (micã tinutã, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoratiile de rãzboi si numai Steaua României si Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rãmas credincios religiunii mele, însã am avut si o deosebitã dragoste pentru biserica rãsãriteanã, în care scumpa mea fiicã, Maria, era botezatã. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însã doresc ca clerul de amândouã bisericile sã facã rugãciuni la sicriul meu, care trebuie sã fie foarte simplu. (…) Coroana de otel, fãuritã dintr-un tun luat pe câmpul de luptã si stropit cu sângele vitejilor mei ostasi, trebuie sã fie depusã lângã mine, purtatã pânã la cel din urmã locas al meu si readusã apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacã se poate) la Plevna si tras de sase cai din grajdurile mele, fãrã vãluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bãtaie vor fi purtate înaintea si în urma sicriului meu, ca semn cã scumpa mea armatã a jurat credinþã steagului sãu si sefului sau suprem, care prin vointa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credinciosilor sãi ostasi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucuresti, Focsani si Galati, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strãmosesti, în timpuri de grele încercãri, de care Cerul sã pãzeascã tara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste si cãreia m-am închinat cu toatã inima, cea din urmã salutare, rugând-o a-mi pãstra o amintire caldã. (…) Prin o bunã gospodãrie si o severã rânduialã în cheltuieli, fãrã a micsora numeroasele ajutoare cerute din toate pãrtile, averea mea a crescut din an în an, asa cã pot dispune astãzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii si pentru binefaceri. Am hotãrât dar o sumã de 12 milioane de lei, pentru diferitele asezãminte, noi fundaþiuni si ca ajutoare. Aceastã sumã va fi distribuitã precum urmeazã: 1. La Academia Românã, sase sute mii de lei, capital pentru publicatiuni. 2. La Fundaþiunea mea Universitarã, pentru sporirea capitalului, sase sute mii de lei. 3. La Orfelinatul „Ferdinand” din Zorleni, lângã Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiteri în armata mea, cu un institut de educatiune, cu un învãtãmânt practic, la Craiova , douã milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei scoli industriale la Bucuresti, trei milioane lei. (Urmeazã alte 12 legate). Înãltând rugãciuni fierbinti cãtre A-tot-Puternicul, ca sã ocroteascã de-a pururea România si sã rãspândeascã toate harurile asupra scumpului meu popor, mã închin cu smerenie înaintea voinþei lui Dumnezeu si iscãlesc cea din urmã hotãrâre a mea. În numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin. Fãcut la Bucuresti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL// Am scris si iscãlit cu propria mea mânã acest testament, pe douã coale, formând opt pagini, legate cu fir rosu si am pus sigiliul meu. // CAROL//


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: