Moare cate putin cel ce se transforma in sclavul obisnuintei, cel ce nu se schimba, cel ce nu risca sa poarte o noua culoare sau sa vorbeasca unor necunoscuti. 
Moare incet cel ce a transformat televizorul in stapanul lui.
Moare cate putin cel ce evita pasiunea, cel ce prefera lumea in alb si negru si punctul pe „i” intr-un vartej de emotii.
Moare incet cel ce nu rastoarna masa de lucru cand este nemultumit cu munca sa, cel ce nu risca certitudinea pentru incertitudine pentru a-si indeplini visul.
Cel ce cel putin odata in viata lasa gandirea traditionala deoparte.
Moare cate putin cel ce nu calatoreste si nu citeste, nu asculta muzica si nu-si regaseste gratia interioara.
Moare incet cel ce isi distruge dragostea, cel ce nu accepta ajutorul celorlalti.
Moare cate putin cel ce isi plange ghinionul si „ploaia nesfarsita”.
Moare cate putin cel ce isi abandoneaza un proiect inainte de a-l incepe, care nu intreaba nimic despre un subiect necunoscut sau nu raspunde atunci cand este intrebat despre un subiect pe care il stapaneste.
Moare cate putin cel ce nu-si impartaseste emotia, bucuria si tristetea, cel ce nu are incredere si cel ce nici macar nu incearca.
Moare incet cel ce nu viseaza la excelenta, cel ce nu a invatat de la pietrele de pe drumul vietii, cel ce nu iubeste si nu se lasa iubit.
Sa evitam moartea inceata, amintindu-ne intotdeauna ca pentru a trai (cu adevarat) este nevoie de un efort mai mare decat o simpla respiratie.
De toate despre viata noastra 